Welcome post

Wed, 22 Apr 2026 18:31:00 +0000

Organizațiile de tip COS (Charity Organization Societies) au fost înființate inițial în Marea Britanie, în secolul al XIX-lea, ca un demers de eficientizare a sprijinului oferit de diverse organizații de caritate. Primul COS a fost fondat de Thomas Chalmers în Scoția, mai întâi la Kilmany și ulterior la Glasgow, având ca scop simplificarea și sistematizarea acțiunilor caritabile destinate persoanelor defavorizate. Activitatea acestor organizații se baza pe implicarea unor voluntari denumiți „vizitatori prietenoși” (friendly visitors), care evaluau cererile de ajutor prin vizite la domiciliu. Chalmers a implementat o metodologie pe baza căreia vizitatorii puteau analiza structurat situația solicitantului, condițiile de trai, starea familiei acestuia, precum și relațiile sociale. De asemenea, eforturile lor includeau mobilizarea rudelor apropiate sau a prietenilor pentru a sprijini persoanele vulnerabile, cum ar fi copiii orfani, bătrânii sau persoanele cu dizabilități. Dacă acest lucru nu era posibil, ei încercau să găsească binefăcători care să preia aceste responsabilități. Modelul COS a fost adoptat ulterior și de alte administrații locale din Anglia, Germania și Statele Unite ale Americii. O inovație semnificativă adusă de acest model era criteriul de obiectivitate pe care lucrătorii sociali trebuiau să îl respecte atunci când evaluau nevoile și potențialul persoanelor ce solicitau ajutor. Printre promotorii COS în SUA s-au numărat R. Hartley la New York, reverendul Gurteen la Buffalo și Mary Richmond la Baltimore. Aceștia foloseau registre meticuloase în care erau înscrise informații referitoare la toți solicitanții de ajutor din zonele respective, colectate prin vizite repetate ale „vizitatorilor prietenoși”. În mod frecvent, aceste vizite erau realizate de femei casnice, soții ale oamenilor de afaceri sau funcționarilor publici cu ranguri înalte. Pe lângă rolul investigativ, „vizitatorii” urmăreau să stabilească relații personale cu familiile respective, oferind sfaturi legate de educația copiilor, îmbunătățirea relațiilor conjugale sau gestionarea gospodăriei. Scopul era să identifice soluții durabile pentru problemele care generau cererile de ajutor. Astfel s-a născut ideea de „nouă filantropie”, exprimată prin principiul „nu pomană, ci un prieten”. La Baltimore, Mary Richmond a dezvoltat și perfecționat sistemul COS, generând colaborări între autoritățile locale și organizațiile private de caritate. Rolul esențial al angajaților COS s-a remarcat prin competența lor în mediere și coordonare, aspecte ce au contribuit semnificativ la succesul și recunoașterea acestor organizații. În ceea ce privește teoriile umaniste și existențialiste aplicate în asistența socială, acestea își au originile în gândirea filozofică a unor autori precum Albert Camus și Jean-Paul Sartre. Ulterior, ele au fost îmbogățite prin contribuțiile psihologiei umaniste formulate de Abraham Maslow în lucrările sale din 1954 și 1971. Teoriile existențialiste explorează condiția umană subliniind valorile fundamentale ale asistenței sociale. Existențialismul promovează ideea că omul se află în centrul preocupărilor și este liber să își trăiască viața conform propriei conștiințe, fiind o ființă liberă capabilă să-și definească propria existență. Această filosofie are o importanță majoră pentru definirea valorilor din domeniul muncii sociale. Printre acestea se numără respectul pentru individ, recunoașterea libertății lui în luarea deciziilor privind propriul viitor și aprecierea resurselor sale interne pentru dezvoltare și schimbare. Subliniază că fiecare persoană are capacități latente și este responsabilă pentru explorarea și utilizarea acestora în vederea evoluției personale.

APCSB Sf Hristofor - Blog

Welcome post